Claudiu Keșeru a spart gheața în acest sezon din Ligue 1! Atacantul a deschis scorul pentru Bastia! Ce evoluții au avut ceilalți stranieri din Franța

Transferat în această vară la Bastia, Claudiu Keșeru a reușit să marcheze primul său gol în acest sezon de Ligue 1.

Deși echipa sa juca în zece oameni, după eliminarea în minutul 37 a lui J. Palmieri, Keșeru a reușit să deschidă scorul în minutul 43 al partidei. În final, gazdele s-au impus cu scorul de 2-1, deși au jucat mai mult de o repriză în inferioritate numerică.

Actualul atacant al celor de la Bastia a fost dorit în această vară și de Steaua, însă Keșeru a preferat să rămână în Franța și să evolueze în prima ligă după ce mai multe sezoane a jucat în liga secundă.

La Ajaccio, Adrian Mutu nu s-a făcut deloc remarcat în deplasarea de la Sochaux, fiind înlocuit de Fabrizio Ravanelli cu Lasne P. în minutul 55 al partidei. Corsicanii au obținut în final un punct, partida încheindu-se la egalitate, scor 0-0.

La Valenciennes, Chițu a început partida pe banca de rezerve în deplasarea de la Lorient. Fostul jucător al Viitorului a intrat în minutul 83 al partidei, însă nu a putut face nimic pentru echipa sa, pe care l-a pierdut, scor 0-1.

 

Publicat: 31 08. 2013, 22:51
Actualizat: 31 08. 2013, 22:52