Claudiu Keșeru, Cosmin Moți și Dragoș Grigore revin la antrenamente! Când se reia campionatul în Bulgaria

Federaţia Bulgară de Fotbal a anunțat reluarea competiției la data de 5 iunie, astfel că românii Claudiu Keșeru (33 de ani), Cosmin Moți (35 de ani) și Dragoș Grigore (33 de ani) vor reveni pe teren în mai puțin de o lună.

Bulgarii și-au propus să încheie actuala ediție de campionat până la data de 11 iulie, urmând ca sezonul 2020-2021 să înceapă la data de 25 iulie.

De asemenea, a fost stabilită data finalei Cupei Bulgariei, anume 4 iulie.

Keșeru și Moți și-au prelungit contractele

Claudiu Keșeru a semnat, în urmă cu două zile, prelungirea contractului cu Ludogoreț. Astfel, atacantul român va mai activa la campioana bulgariei pentru încă doi ani.

Legitimat de aproximativ cinci ani la Ludogoreț, Keșeru a marcat 120 de goluri în cele peste 200 de meciuri jucate în campionatul Bulgariei și cupele europene. Românul a cucerit și patru trofee în Bulgaria: patru titluri de campion și două Supercupe.

La o zi după anunțul lui Claudiu Keșeru, Cosmin Moți, de opt ori campion cu Ludogoreț, și-a prelungit și el contractul cu gruparea din Bulgaria și și-a anunțat obiectivul.

„Sunt fericit pentru că Ludogoreț este echipa inimii mele. Vreau să pun o stea deasupra emblemei tricoului, câștigând zece titluri. Acesta este obiectivul meu cel mare. Îmi voi termina cariera la club”, a declarat Moți, conform sportal.bg.

Ludogoreț, lider în Bulgaria

Ludogoreț este pe primul loc în campionatul Bulgariei, cu 55 de puncte, având un avans de 9 puncte față de următoarele trei echipe, Lokomotiv Plovdiv, Levski, ȚSKA Sofia, aflate la egalitate de puncte.

Campionatul bulgar a fost întrerupt pe 13 martie, cu două etape înaintea încheierii sezonului regulat.

Publicat: 07 05. 2020, 22:17
Actualizat: 07 05. 2020, 22:17