Fotbalistul echipei Angers, Claudiu Keșeru, a înscris un gol în meciul câștigat, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-1, în fața formației Tours, în etapa a XIX-a a ligii secunde din Franța.
Keșeru a marcat în minutul 16, a doua reușită a oaspeților aparținându-i lui Lemaire ’90+1.
Pentru Tours a înscris Oniangue, în minutul 21. Angers a rămas în inferioritate numerică în minutul 33, când a fost eliminat Couturier.
Angers se află pe locul 4 în acest moment, cu 33 de puncte, la 3 puncte de liderul Nantes, dar la egalitate de puncte cu Monaco și Caen. Nantes și Monaco au însă câte un joc mai puțin disputat. Primele trei locuri asigură promovarea în Ligue 1.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER