Cluburile din Liga I nici n-au mirosit o așa afacere!** Un român care face senzație în Italia a fost luat la super ofertă: ‘Trebuie să dăm 300.000’

Tânărul Adrian Stoian se impune încet, dar sigur în fotbalul italian. Mijlocașul în vârstă de 21 de ai a ajuns unul dintre cei mai buni jucători de la Bari, unde este legitimat, iar oficialii clubului sunt impresionați de evoluția sa.

„Stoian a ajuns la noi după un sezon mai puțin reușit la Pescara, pentru că a avut o accidentare. Ne-a surprins pe toți, pentru că și-a câștigat jocul de titular cu multă muncă și răbdare. Este un tip flamboaiant atât în teren, cât și în afara lui”, spune Guido Angelozzi, directorul sportiv al lui Bari.

Echipa italiană poate face o super afacere cu Adrian Stoian. Jucătorul este deținut în copropritate cu AS Roma, de unde a venit, iar pentru cele 50% din drepturile federative, Bari trebuie să plătească o sumă infimă: „Trebuie să achităm 300.000 de euro pentru un transfer definitiv. Bine, încă n-am demarat discuțiile, este prea devreme”, mai spune oficialul lui Bari.

Publicat: 03 03. 2012, 22:13
Actualizat: 03 03. 2012, 22:18