Cociș, pus pe liber?
Internaționalul român Răzvan Cociș va părăsi gruparea din capitala Rusiei după ce șefii clubului Lokomotiv l-au pus pe lista de transferuri, a anunțat ieri presa din Rusia. Aflat din 2007 la Lokomotiv Moscova, atunci când a venit de la campioana Republicii Moldova, Sheriff Tiraspol, clujeanul în vârstă de 25 de ani a fost în cele două sezoane petrecute la echipa rusă unul dintre oamenii de bază, fiind folosit meci de meci. Acum însă, ca urmare a evoluțiilor mai puțin reușite ale lui Cociș din ultima ediție de campionat și a salariului anual de aproximativ 1 milion de euro considerat prea mare, mijlocașul a fost pus, alături de zece coechipieri, pe lista jucătorilor pe care clubul dorește să îi transfere. Lokomotiv a terminat campionatul în Rusia, țară unde se joacă în sistemul primăvară-toamnă, doar pe locul șapte, poziție ce nu îi dă dreptul să participe în cupele europene, iar majoritatea jucătorilor de care clubul dorește să se despartă sunt stranieri. Cum următoarea ediție de campionat va începe în luna martie, Cociș are șanse minime să mai joace în tricoul celor de la Lokomotiv. Mijlocașul a declarat în mai multe rânduri că este puțin probabil ca el să se întoarcă în Liga I din România, preferând să rămână în campionatul Rusiei.
„Eu nu știu nimic despre vreo listă“
Contactat de ProSport, Răzvan Cociș a declarat că nu are cunoștință despre o remaniere a lotului la echipa moscovită în această iarnă. „Eu nu știu nimic despre prezența mea pe vreo listă a disponibilizaților, am vorbit și cu impresarul meu, care este la fel de mirat. Clubul nu m-a anunțat că nu mai are nevoie de serviciile mele. Tot ce știu este că mai am contract cu Lokomotiv Moscova încă un sezon“, a spus internaționalul român.
"Lokomotiv are nevoie urgentă de o reorganizare. Renunțarea la unii jucători este o necesitate pentru a face performanță în viitorul sezon." – gazeta.ru
Â
48 de partide a jucat Cociș în tricoul celor de la Lokomotiv