Fundașul echipei AC Cesena, Constantin Nica, a declarat, duminică, după înfrângerea din meciul cu AC Fiorentina, scor 1-4, că este mulțumit de prestația sa, jucătorul fiind lăudat și de antrenorul Domenico Di Carlo, informează site-ul calcio24news.com.
„Sunt mulțumit de prestația mea. Nu am mai jucat titular de patru luni și nu mi-a fost ușor să intru în meci. Am încercat să dau totul. Este adevărat că rezultatul nu este satisfăcător, dar am primit gol mult prea repede. Trebuie să muncim mai mult pentru a obține performanțe mai bune. Cesena are un grup de jucători buni, există calitate și nu trebuie să ne dăm bătuți”, a spus Nica.
Noul antrenor al Cesenei, Domenico Di Carlo, a afirmat că Nica i-a răsplătit încrederea acordată. „Nica s-a antrenat foarte bine toată săptămâna și de aceea a fost titular. Am vrut să-i dau încredere, iar el m-a răsplătit. Mi-a plăcut”, a precizat Di Carlo.
Constantin Nica, împrumutat de Atalanta Bergamo la Cesena, a fost titular în partida pierdută, pe teren propriu, scor 1-4, în fața Fiorentinei, în etapa a XV-a din Serie A. Nica a fost înlocuit în minutul 63 cu Luca Garritano.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER