Cu un gol și o pasă de gol, Răzvan Raț a fost omul meciului în jocul Șahtior Donețk-Sporting Braga. Calificarea ucrainienilor în optimile Ligii Campionilor a fost sărbătorită din plin de jucători și staff-ul tehnic.
„Eu am fost la testul doping și am ajuns un pic mai târziu la localul de sub tribuna stadionului. Acolo, nea Mircea m-a îmbrățișat și ne-am felicitat pentru calificare. Nici n-am apucat să vorbim prea mult, toată lumea era fericită, am sărbătorit cu șampanie. Era și patronul acolo, era entuziasmat pentru minunata realizare”.
Conform ziarului Ring, Răzvan Raț nu vrea să plece de la Șahtior Donețk pentru că este greu de crezut că va primi oferte de la un club mai puternic decât Șahtior. Fundașul nu vrea să părăsească formația ucraineană șu recunoaște că că se gândește să se retragă de fotbal de la Șahtior. „La ce echipă să mă transfer?! Păi, ca să plec de aici trebuie să mă duc la o echipă mult mai puternică decât Șahtior, ceea ce e foarte greu. Șahtior este un club mare în acest moment, mă simt bine aici, este a doua mea casă. În fiecare iarnă sau vară am fost plimbat de presă pe la echipe din Europa, dar nimic n-a fost adevărat. Doar zvonuri. Vreau să mă retrag de la Șahtior”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER