Contra: „N-am semnat”

O dată cu renașterea lui Cosmin Contra la Getafe s-au intensificat și discuțiile cu privire la viitorul său. Rămâne în Spania încă un an sau se întoarce la Timișoara la vară?

Revenirea lui „Guriță” acasă ar fi fost probabil bătută în cuie la această oră dacă fotbalistul timișorean n-ar fi făcut furori cu Getafe în Cupa UEFA și în Cupa Spaniei. Mai ales golul marcat cu Bayern a provocat presa iberică să se întrebe de ce Getafe nu-i prelungește contractul, scadent în vară.

Sâmbătă, cotidianul Marca a publicat declarația lui Contra, conform căreia e sigur că va continua la Getafe. „M-am înțeles cu președintele pentru a prelungi contractul și sezonul viitor”, a fost declarația lui Contra, infirmată însă pentru ProSport: „Nu am semnat încă nimic”.

Ieri, „Guriță” a explicat de unde a apărut contradicția. „Inițial a apărut o știre în Spania că, deși am marcat, nu mi s-a prelungit contractul.

Președintele m-a rugat să ies și să spun că m-am înțeles cu Getafe pentru a liniști lucrurile. Este adevărat că am primit o ofertă, dar nu am semnat nimic”, a spus Contra la Radio Timișoara. Ajuns la 32 de ani, „Guriță” așteaptă să termine sezonul în Spania și să treacă Euro pentru a-și decide viitorul.

Publicat: 06 04. 2008, 21:43
Actualizat: 07 04. 2008, 01:58