Contra: „Vreau Cupa!”
Astăzi va avea loc finala Cupei Regelui, dintre Valencia și Getafe. În luptă va fi implicat și Contra, care dorește să-și treacă în palmares primul trofeu.
Â
V-ați revenit după „șocul Bayern“?
E greu, dar, încet-încet, am ajuns pe linia de plutire, deși nu au trecut decât câteva zile de la acel meci, pe care vrem să-l uităm cât mai repede. Primul pas în acest sens l-am făcut deja în jocul cu Zaragoza, înaintea căruia toată lumea ne vedea victime sigure (n.r. – scor 0-0). Suntem puțin obosiți, dar vom strânge rândurile pentru că este ultima noastră șansă de a salva sezonul.
Sunteți cotați cu șansa a doua…
Da, dar nu uitați că acum favoritele nu mai sunt neapărat cele de pe hârtie și noi vom avea de partea noastră avantajul suporterilor, deoarece meciul se joacă la Madrid. Valencia are un palmares superior, dar la momentul actual se află sub noi în clasament.
Pentru tine ar fi primul trofeu din carieră.
Da. La 32 de ani sper să-mi pot trece în palmares primul trofeu, mai ales că până acum am avut parte numai de ghinioane. Două finale ratate, cu Alaves și Getafe, plus ratările de la națională și necazul cu Bayern. Cu puțin noroc, cred că vom câștiga.
Vei fi titular ?
Nu știu, dar în condițiile în care nu am pierdut niciun meci din Cupa UEFA și din Cupa Spaniei în acest sezon sper să fiu pe teren din primul minut.
este cifra echipelor la care a evoluat Contra de-a lungul carierei (Poli Timișoara, Dinamo, Alaves, AC Milan, Atletico Madrid, West Bromwich, Getafe), cu niciuna dintre ele nereușind să câștige vreun trofeu