:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2FLovitura-grea-pentru-Cosmin-Olaroiu.-Ce-a-patit-echipa-lui-in-Emirate.jpg)
Cosmin Olăroiu a oferit o serie de explicații privind ultimele evenimente de la Sharjah. Antrenorul se află în cursă pentru patru trofee cu formația din Emirate, dar probabil va pleca la finalul sezonului, indiferent de performanțele obținute.
Unul dintre cei mai apreciați tehnicieni din zona Golfului, Cosmin Olăroiu se află într-o perioadă de impas la Sharjah. Românul a ajuns în Emiratele Arabe Unite în urmă cu aproape patru ani, iar acum pare gata să se despartă de echipă.
Antrenorul a avut parte de un meci șoc duminică, acolo unde a dominat copios, dar a pierdut cu 1-0 împotriva lui Al Bataeh. Trupa românului a avut 19 șuturi pe poartă, adversarii doar unul, posesie 71%, dar și de două ori mai multe pase, însă s-a văzut învinsă.
Cosmin Olăroiu (55 de ani) a oferit o serie de declarații după șocantul meci, spunând că atacul a suferit foarte mult. Lipsa de claritate în fața porții, precum și o oboseală psihică a jucătorilor, a făcut-o pe Sharjah să piardă acest meci inexplicabil. „Cam același scenariu, ca la meciul trecut. Cred că adversarul a avut un singur șut, care a venit după o minge deviată. În rest, nu cred că au fost ocazii. Și ne chinuim să marcăm, suferim… Cred că există o lipsă de luciditate destul de mare în față. Mi s-a părut o stare de oboseală psihică, la unii jucători. Jucători care, de obicei, aveau niște prestații fizice fantastice, acum nu s-au mai ridicat la același nivel. Au ales soluții greșite, ceea ce mă face să cred lucrul acesta (n.r. – există oboseală psihică la nivelul titularilor). În ultimele trei meciuri, adversarul a avut patru șuturi și a marcat patru goluri. S-au întors toate împotriva noastră… Am încercat tot felul de variante, să schimbăm așezarea, sistemul, dar n-am reușit nimic. N-am văzut niciun plus, nici la schimbări”, a spus Olăroiu, conform Sport.ro.
Românul se află în luptă pentru patru trofee, anume titlul în Emiratele Arabe Unite, Liga Campionilor Asiei 2, Cupa Președintelui și Cupa Emiratelor. Olăroiu crede că rezultatele de pe teren nu reflectă eforturile conducerii pentru el, care sunt unele minime. „Eu unul pe undeva mă așteptam (n.r. – la această cădere). Cu cât se înmulțește numărul de meciuri, ne va fi din ce în ce mai greu. Ceea ce contează acum pentru mine e să nu renunțăm la luptă. Dar vă reamintesc că, la începutul sezonului, Sharjah nu era printre echipele cotate cu șanse la titlu. De aceea, trebuie să fim realiști în ceea ce privește nivelul nostru”, a mai declarat Cosmin Olăroiu.