Cosmin Olăroiu pune performanța înaintea sentimentelor!** Măsura incredibilă luată de antrenorul român

Cosmin Olăroiu îi impresionează pe arabii de la Al Ain nu doar
cu CV-ul său foarte stufos, ci și cu măsurile radicale pe care le
ia încă din primele zile de la instalare. Antrenorul român a făcut
dovada că nepotismele nu sunt un criteriu de selecție, punându-l pe
lista de transferuri pe Vali Badea, atacantul care practic o
califica pe Steaua lui Olăroiu în grupele Ligii Campionilor în
2006.

Fotbalistul, care a fost mai mult accidentat de la semnarea
contractului cu Al Ain, nu a reușit să se impună la formația arabă,
astfel că s-a decis punerea lui pe liber, urmând ca în loc să se
încerce achiziționarea lui Frederic Kanoute de la FC Sevilla.

La Al Ain ar putea ajunge totuși un alt român, Mirel Rădoi fiind
foarte aproape să o părăsească pe Al Hilal pentru un salariu de
aproape 4 milioane de euro anual. O altă țintă pe lista lui Olăroiu
este Ignacio Scocco de la AEK Atena.

Publicat: 10 06. 2011, 16:06
Actualizat: 10 06. 2011, 16:10