Costel Gâlcă a dezvăluit motivul pentru care nu a mai fost păstrat la Espanyol: „Le-am spus că este foarte complicat”

Costel Gâlcă a dezvăluit motivele pentru care nu a mai fost păstrat la Espanyol. Antrenorul român susține că pretențiile conducerii erau mult prea mari față de lotul pe care-l avea la dispoziție.

Costel Gâlcă a gustat și din experiența de antrenor într-un campionat foarte puternic. Fostul internațional a fost numit antrenor în decembrie 2015, însă parcursul pe care l-a avut până la finalul sezonului nu a fost convingător pentru acționari. Gâlcă spune că avea ca obiectiv locul 10, dar era greu de atins, având în vedere valoarea lotului pe care-l avea la dispoziție:

„Eu am avut clauză că trebuia să fiu pe locul 10 ca să continui. Nu am avut un lot echilibrat. La mijloc aveam numai optari, numai mijlocași box to box. Aveau nevoie de un mijlocaș central pozițional, un Busquets, așa cum îmi place mie. În schimb aveam vreo 3 fundași dreapta sau stânga. Mi-aș fi dorit să rămân și să aduc jucătorii pe care mi-i doream eu.

Ei voiau Europa League…le-am spus că e foarte complicat. Dacă asta pe „vinzi” spectatorilor, atunci și așteptările vor fi mari și se va aștepta spectacol. Asta am vrut și eu și s-a putut la început, dar când au lipsit jucători importanți, s-a văzut. În Spania trebuie să convingi directorii sportivi și președinții să aibă încredere în tine”, a declarat Costel Gâlcea la Dolce Sport.

Publicat: 13 10. 2016, 21:47
Actualizat: 13 10. 2016, 21:48