UPDATE: Costel Gâlcă a semnat cu Al Taawon, formație din Arabia Saudită care a mai fost pregătită în trecut de Gigi Mulțescu, Florin Motroc și Grigore Sichitiu.
Fostul antrenor al Stelei și al lui Espanyol a semnat un contract pe două sezoane, cu un salariu anual de un milion de dolari, informează DigiSport. Gâlcă îl va avea secund pe Dumitru Uzunea cu care a colaborat atât la Steaua, cât și în Spania
Costel Gâlcă a semnat cu o echipă din Emiratele Arabe. Fostul antrenor al Stelei era liber de contract, după ce s-a despărțit de Espanyol la finalul sezonului trecut.
Costel Gâlcă și-a găsit în sfârșit echipă. Radu Naum a anunțat în cadrul emisiunii Fotbal Club, de la DigiSport, că fostul antrenor al Stelei a semnat cu o echipă din Emiratele Arabe, însă încă nu se știe numele acesteia. Gâlcă era liber de contract după despărțirea de Espanyol și a negociat cu mai multe echipe din Spania, însă nu s-a concretizat nimic.
Gâlcă a mai fost și în trecut în fotbalul arab, însă a refuzat, pe motiv că își dorește să-și construiască o carieră în fotbalul important. Asta deși oferta financiară era destul de consistentă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER