OFICIAL. Cristi Chivu a semnat! Clubul din Italia i-a oferit contract pe un an
Cristi Chivu (42 de ani) își va continua cariera de antrenor în Italia, potrivit anunțului făcut de clubul său.
OFICIAL. Cristi Chivu a semnat! Clubul din Italia i-a oferit contract pe un an
Cristi Chivu și-a prelungit contractul cu Inter, unde va continua să antreneze la echipa de tineret, a anunțat clubul din Italia.
Șefii grupării din Milano sunt mulțumiți de colaborarea cu fostul internațional român, astfel că i-au oferit un nou angajament, pentru a rămâne la conducerea lui Inter Primavera. Acesta a câștigat campionatul în „Cizmă” în 2022 alături de formația Under 19 a clubului „nerazzurrilor”, iar conducerea și-a dorit continuarea colaborării.
Cu toate că în această vară au apărut mai multe zvonuri potrivit cărora Cristi Chivu ar fi fost în atenția mai multor echipe de seniori, el a ales în cele din urmă să rămână la gruparea de unde s-a retras din activitatea sportivă.
„FC Internazionale Milano este încântată să anunțe că antrenorul echipei Primavera, Cristian Chivu, și-a reînnoit contractul. Acest lucru înseamnă că tehnicianul, care în 2022 a cucerit titlul alături de echipa U19 a «nerazzurrilor», va rămâne la cârma formației pentru al treilea an consecutiv”, este anunțul făcut de Inter prin intermediul site-ului oficial.
Cristi Chivu a fost dorit în Serie B, la Ascoli, dar și de FRF pentru a prelua România Under 21
Ascoli, echipă din Serie B, l-a luat în calcul pe Cristi Chivu pentru postul de antrenor principal în sezonul 2023-2024, potrivit anunțului făcut în presa din Italia.
„Una dintre echipele care trebuie să își lămurească situația bănii tehnice este Ascoli. Primul pe listă este Wiliam Viali, dar viitorul său este incert. Acesta este motivul pentru care Ascoli a început să caute alte nume, iar primul dintre ele vine direct de la Inter.
Este vorba despre Cristian Chivu, apărătorul legendar al nerazzurrilor și al lui AS Roma, care și-a început cariera de antrenor acum ceva timp și care în ultimul sezon a fost la cârma lui Inter Primavera. Românul reprezintă o variantă pentru Ascoli, care acum caută nume noi”, a anunțat Il Resto del Carlino la jumătatea lunii iunie.
Cu toate că a fost luat în calcul și de FRF pentru postul de selecționer la reprezentativa U21 și s-a scris chiar că l-ar putea înlocui pe fostul coechipier Adrian Mutu la Rapid, Chivu i-a asigurat pe șefii lui Inter Milano că nu ia în calcul altă variantă în afara continuării la Inter Primavera.