Cristian Săpunaru (35 de ani) va rămâne în Turcia. Nivelul campionatului și salariile care se plătesc acolo l-au făcut pe fundașul naționalei să își dorească un nou contract. Înțelegerea cu Kayserispor îi expiră în câteva zile, dar e convins că o să primească oferte și de la alte echipe.”Mă simt foarte bine, e un campionat bun. Și din punct de vedere financiar e mai bine decât în Liga 1. Sunt ultimii ani și vedem ce se va întâmpla. Mai mult ca sigur, voi semna în Turcia„.
Săpunaru este un rapidist convins, dar momentan nu ia în calcul o revenire spectaculoasă în fotbalul românesc. Lasă însă de înțeles că aceasta s-ar putea întâmpla peste câțiva ani, dar nu din postura de jucător: „Dacă semnez pe doi ani, nu o să am cum (n.r. să vină la Rapid). Trebuie să mai aștept un an. Am făcut enorm de multe pentru Rapid și o să o fac în continuare când o să mă las de fotbal, dar momentan nu„, a declarat Săpunaru după meciul României din Norvegia. Fundașul va pleca de la Kayserispor în această vară, după ce îi expiră contractul. Presa din Turcia anunță că fundașul naționalei României și-a dat acordul pentru trecerea la o altă grupare din campionat, Denizlispor.
Cristian Săpunaru a ajuns la Kayserispor în iunie 2017, la puțin timp după ce Marius Șumudică era numit antrenor. Experiența căpătată la echipele puternice pe care și le-a trecut în palmares (FC Porto sau Real Zaragoza) și-a spus cuvântul. Fundașul s-a impus rapid ca unul dintre liderii echipei.
Statisticile lui Săpunaru în acest sezon: 34 de meciuri și 3 goluri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER