Mijlocașul Alexandru Maxim a fost unul dintre cei mai criticați fotbaliști ai României după egalul de la Ploiești, 0-0 cu Muntenegru. Fotbalistul convocat de Cosmin Contra după o lungă perioadă de absență de la echipa națională a plătit cu titularizarea în cel de-al doilea meci, 2-2 cu Serbia, însă continuă să treacă printr-o pasă bună la echipa lui de club.
Cel puțin asta consideră jurnaliștii germani de la Kicker, acolo unde fotbalistului lui Mainz îi este dedicat un articol în termeni elogioși. Potrivit Kicker, Maxim este autorul unor goluri foarte importante pentru echipa lui de club. „Trendul a început la finalul sezonului 2017/2018, atunci când Maxim a început să fie titularizat din nou și a contribuit la menținerea echipei sale în Bundesliga, cu golul din victoria cu 3-0 în fața lui RB Leipzig„, notează sursa citată. Jurnaliștii continuă: „În primul meci oficial din acest sezon a calificat aproape de unul singur echipa cu o dublă împotriva lui Aue, în partida din primul tur al Cupei. În weekendul trecut, a marcat golul decisiv în victoria cu Augsburg„.
Maxim nu a fost titular în meciul în care a adus victoria în prelungiri, însă antrenorul a explicat că introducerea lui abia în minutul 86 a avut o logică. „Am vrut să ne concentrăm pe 4-4-2 cu doi jucători defensivi în centru„, a precizat Sandro Schwarz.
După primele trei etape din Bundesliga, Mainz a acumulat 7 puncte și este, alături de Borussia Dortmund, Wolfsburg, Hertha și Borussia M’gladbach pe locul 2, la egalitate de puncte și cu două puncte în spatele lui Bayern Munchen.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER