Cu Ciprian Tătărușanu din primul minut, AC Milan reușește o remontada spectaculoasă cu Hellas Verona! Cu cât s-au impus „diavolii”
AC Milan a învins-o pe Hellas Verona cu 3-2 într-un meci în care Ciprian Tătărușanu a fost titular în poarta învingătorilor.
După ce titularul de drept Mike Maignan a suferit o accidentare, în poarta lui AC Milan a intrat românul Ciprian Tătărușanu, în vârstă de 35 de ani. Așa cum era de așteptat, fostul internațional a făcut parte din primul „11” al meciului jucat acasă cu Hellas Verona și câștigat cu multă muncă.
Oaspeții au deschis scorul și apoi au avut chiar și 2-0 la pauză, însă AC Milan a demonstrat că este o echipă mare și a întors soarta meciului în a doua jumătate.
Ciprian Tătărușanu și AC Milan, remontada cu Hellas Verona
Cu Ciprian Tătărușanu între buturi din primul minut, AC Milan a învins-o pe Hellas Verona la finalul unui meci extrem de spectaculos. Românul s-a văzut învins prima dată în minutul 7, când Caprari a transformat în gol pasa lui Veloso. Apoi, portarul nostru a mai scos o dată mingea din plasă la jumătatea primei reprize, când nu l-a ghicit pe Barak de la punctul cu var.
AC Milan a rezolvat, însă, soarta meciului în repriza a doua. Giroud a dat tonul în minutul 59, iar Kessie a restabilit egalitatea în minutul 76, dintr-un penalty. Lovitura de grație pentru Hellas Verona a venit din interior, când Gunter și-a învins propriul portar cu un sfert de oră înainte de fluierul de final.
Grație acestui succes, AC Milan a preluat șefia în Serie A cel puțin până când Napoli, aflată la un singur punct în spate, va juca meciul cu Torino din etapa a opta a campionatului italian.