Cu Mutu, totul e posibil

Adrian Mutu are presa din Italia la picioare. Deunăzi a fost cotidianul Il Giornale, acum a venit rândul celor de la Gazzetta dello Sport.  Cu o zi înaintea mult așteptatului meci din Cupa UEFA, de pe „Artemio Franchi”, în fața unei legende europene pe nume Ajax (în direct de la ora 21:45, pe PRO TV), Gazzetta dello Sport scrie: „Fiorentina, cu Mutu nimic nu e imposibil!”. Împotriva „lăncierilor“, după neșansa la loviturile de departajare în semifinala de anul trecut contra non-fotbalului de la Rangers, Florența adumelcă iarăși miros de trofeu european. Și cu Mutu nimic nu e imposibil…
Altfel, recent s-a dezvăluit că Marco van Basten, antrenorul lui Ajax, a fost la un pas să devină jucătorul Fiorentinei în anii 80. Ex-directorul clubului toscan, Claudio Nassi, a declarat: „Și acum am acasă contractul pregătit pentru Van Basten în 1986”.

Publicat: 19 02. 2009, 04:19
Actualizat: 19 02. 2009, 20:56