„Cu Mutu va fi totul mai ușor**, dar nu trebuie să facem o obsesie din el”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihajlovic a ținut o conferință de presă înaintea meciului de la
Catania. Așa cum era de așteptat, antrenorul Fiorentinei a vorbit
despre Mutu și revenirea lui. Sârbul spune că Mutu este fundamental
pentru Fiorentina, dar că nimeni nu trebuie să facă o obsesie din
asta

„Mutu este bine și va fi cu noi. Până acum nu l-am văzut
jucand nici măcar într-un amical. Voi vedea dacă va juca de la
început la Catania. Fizic și psihic, Mutu este bine, vom vedea…
Noi am încercat să îl ajutăm. Când va avea ocazia, sper să ne ajute
și el. E fundamental pentru noi, caracterul lui, experiența lui,
dar nu trebuie să fie o obsesie pentru Fiorentina. Și jucătorii
sunt mulțumiți că va reveni Mutu, toți îi cunosc valoarea. Cu Mutu
va fi totul mai ușor, dar repet, nu trebuie să facem o obsesie, e
doar un jucător
„, a declarat Mihajlovic la conferința de
presă de azi

„Îl apăr pe Mutu ca jucător, îl înțeleg, îl iert pentru ce
a făcut, dar nu îl scuz
„, a declarat Mihajlovic, care
spune că, dacă Mutu va juca, va ieși Ljajic

Sursa FOTO: firenzeviola.it

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Un membru important din USR sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa prezidențială
Un membru important din USR sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa prezidențială
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Courtois l-a distrus pe Simeone:
Courtois l-a distrus pe Simeone: "M-am săturat de victimizare. Arbitrii nu avantajează niciodată o anumită echipă"
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer la Brigada Specială de Intervenţie
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
BREAKING | Profesorul universitar George Bondor s-a sinucis la 53 de ani
BREAKING | Profesorul universitar George Bondor s-a sinucis la 53 de ani
A murit marea doamnă a folclorului românesc. A fost un simbol al României și un nume emblematic
A murit marea doamnă a folclorului românesc. A fost un simbol al României și un nume emblematic
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
2025: Ce autovehicule sunt interzise pe autostradă?
2025: Ce autovehicule sunt interzise pe autostradă?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×