Cu o mână pe titlu** Șahtiorul lui Lucescu, aproape de un nou trofeu
Mircea Lucescu este aproape de un nou trofeu după ce Șahtiorul s-a distanțat la două puncte de rivala Dinamo Kiev, cu o etapă înainte de final
„Bombă” ieri în Ucraina. Dinamo Kiev s-a împiedicat la Lugansk, cu Zorya (0-0) și a pus titlul pe tavă „minerilor” lui Lucescu. Asta după ce Șahtiorul s-a impus în fața lui Metalist, 2-1 la Harkov, și s-a distanțat la două puncte de marea rivală, cu o etapă înainte de final!
Nimeni nu mai credea că se mai poate întâmpla ceva în Ucraina. Titlul decis în urma unui „meci de aur”, variantă care se aplică din sezonul 2005-2006 în caz de egalitate de puncte la final, era „scenariul” cel mai sigur. Marile rivale Șahtior și Dinamo Kiev au mers cap la cap pe final, și, cu două etape înainte de încheierea sezonului, ambele aveau 73 de puncte. Și totuși, penultima etapă, disputată ieri, a dat totul peste cap.
Dinamo Kiev n-a scos decât un egal alb, 0-0 la Zorya, echipă amenințată de retrogradare (patru puncte peste linie înainte de meci), iar Șahtiorul a învins la Metalist, locul 3, dar grupare fără obiectiv pe final de campionat. Deși gazdele au deschis scorul în prima repriză (Blanco, 11), „minerii” lui Lucescu au întors rezultatul, prin reușitele lui Luiz Adriano (36) și Fernandinho (50). Joia viitoare, în ultima etapă, Șahtiorul întâlnește pe teren propriu „lanterna” Oleksandria, iar Dinamo joacă tot acasă, cu Tavrya, locul 6 (fără obiectiv).
6 titluri are Șahtiorul în acest moment
5 titluri a cucerit Mircea Lucescu cu „minerii”