Agentul atacantului Adrian Mutu, Pietro Chiodi, a comentat, marți, informațiile apărute în presa din România privind interceptarea unei conversații telefonice între jucător și interlopul Nuredin Beinur, precizând că era vorba despre o discuție între persoane care se cunosc de foarte mult timp.
„Aceea nu este o conversație de afaceri, ci una între persoane care se cunosc de zece ani și care este veche de 2-3 ani. Este vorba despre o conversație dintr-o mie, în care se tachinează doi oameni care se cunosc de mult și care nu are nicio legătură cu investigațiile care privesc acea persoană. Faptul că acea conversație a apărut în presă este doar fructul curiozității jurnalistice ce-l înconjoară pe Mutu dintotdeauna, în special în țara sa”, a explicat italianul Pietro Chiodi în numele jucătorului român, potrivit ediției online a cotidianului La Repubblica.
Fotbalistul Adi Mutu a fost interceptat în dosarul interlopilor constănțeni Erchin și Nuredin Beinur, ambii deferiți justiției pentru infracțiuni cu violență și șantaj, când îi reproșa lui Nuredin că a fost pus la plată într-un restaurant al inculpatului, acesta din urmă scuzându-se pentru situație.
Potrivit interceptării telefonice din 12 mai 2010, depusă la dosarul în care Erchin și Nuredin Beinur, dar și alte persoane printre care și un comisar, au fost deferiți justiției pentru șantaj, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului, discuția, preluată de ziarul Gândul din jurnalul Adevarul, se poartă între interlopul Nuredin și fotbalistul Adi Mutu.
În această discuție jucătorul român îi reproșează interlopului faptul că a fost pus la plata consumației făcute în localul acestuia din urmă, fapt pentru care s-a simțit jenat, pe motiv că lumea nu îl respectă. În aceeași discuție Mutu tratează cu interlopul posibilitatea oferirii uni interviu in Turcia pentru care cere 50.000 de euro, dar și oportunitatea primirii unei vile din partea unor cunoștințe ale interlopului, tot în Turcia.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER