„Dacă Mutu nu va plăti într-o singură tranșă, e pasibil de sancțiune”

Președintele Tribunalului de Arbitraj Sportiv, Mino Auletta, a
declarat că are îndoieli că decizia TAS în cazul „Mutu-Chelsea” va
fi schimbată în urma unui apel la Curtea Europeană a Drepturilor
Omului (CEDO) și a confirmat că atacantul român riscă să fie
suspendat de FIFA dacă nu va plăti amenda.

„Cu siguranță nu sunt surprins de această decizie. De fapt,
Tribunalul Federal Elvețian este echivalentul Curții
Constituționale naționale și poate judeca numai pe probleme de
drept sau de vicii de formă, fără însă a umbla la măsură. Astfel că
a confirmat hotărârea anterioară. Nu sunt eu cel în măsură să-i dea
sfaturi, pot doar să subliniez care este situația de fapt: Mutu a
primit deja decizii aparținând unor foruri importante de justiție
și mă îndoiesc că se va schimba starea actuală a lucrurilor în fața
Curții Europene a Drepturilor Omului. Nu vreau să intru în detalii,
însă sentința va rămâne aceeași. Experiența mea arată că în aceste
cazuri cel mai bine este să contactezi avocații celeilalte părți,
pentru a ajunge la o nouă înțelegere, legată de metodele de plată
sau chiar de cifre”,
a precizat conducătorul TAS, care
este totodată și avocat al Tribunalului din Milano și membru CIO,
pentru cotidianul Corriere Fiorentino, citat de
violanews.com.

Tribunalul federal elvețian a anunțat, săptămâna trecută, că a
respins ca nefondat recursul fotbalistului Adrian Mutu formulat la
sentința Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), prin care românul
era obligat la plata unei daune în valoare de 17 milioane de euro
către clubul Chelsea Londra. Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS)
anunțase, la 31 iulie 2009, că a respins memoriul formulat de
Adrian Mutu la decizia Camerei pentru Rezolvarea Disputelor (DRC)
din cadrul FIFA, care a hotărât, la 7 mai 2008, că jucătorul
trebuie să plătească clubului Chelsea despăgubiri în valoare de 17
milioane de euro.

Avocatul atacantului Adrian Mutu, Paolo Rodella, a declarat că
dosarul în care jucătorul a fost obligat să plătească 17 milioane
de euro clubului Chelsea ar putea ajunge la Curtea Europeană a
Drepturilor Omului (CEDO).

Auletta a confirmat faptul că Mutu riscă o suspendare din partea
FIFA în cazul în care nu va achita daunele către clubul Chelsea:
„Codul este clar. Dacă nu va plăti într-o singură tranșă,
este pasibil de sancțiune. Nu știu calendarul Comitetului
Disciplinar al FIFA, dar cu siguranță atunci când acest caz va fi
pus pe ordinea de zi, nu pot face altceva decât să constateze
neplata și să ia măsuri. Și amintiți-vă apoi de Convenția de la New
York: sportivilor le este interzis să facă apel la justiția
ordinară. De aceea spun că ar fi oportun un acord între părți
pentru amânarea în timp a plății celor 17 milioane de euro. Va fi
astfel posibil să plătească și mai presus de toate își va putea
salva cariera sportivă”
, a spus oficialul TAS.

Întrebat dacă nu crede că amenda primită de jucătorul român este
mult prea dură, Mino Auletta a precizat: „Fiecare caz este
o altă poveste, iar noi (n.r. – TAS) am urmat regulile, calculând
prejudiciului suferit de către Chelsea. Mutu, în acest caz, are
aceleași probleme ca oricine altcineva care are o datorie pe care
nu o poate plăti”.

Chelsea l-a achiziționat, în vara anului 2003, pe Mutu de la AC
Parma contra sumei de 15,8 milioane de lire sterline și a renunțat
la serviciile acestuia în octombrie 2004, după ce jucătorul a fost
depistat pozitiv cu cocaină la un control antidoping. Mutu a fost
suspendat șapte luni de Federația Engleză (FA) pentru consum de
cocaină. Clubul englez susține că, prin comportamentul său, Adrian
Mutu a provocat grupării o pierdere de 13 milioane de lire
sterline.

Atacantul Adrian Mutu, care mai are contract cu Fiorentina până în
2012, a fost suspendat nouă luni de tribunalul antidoping din
cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI), după ce a fost depistat
pozitiv cu sibutramină. Suspendarea lui Mutu va expira în luna
octombrie.

Sursa: Mediafax

Publicat: 22 06. 2010, 11:20
Actualizat: 22 06. 2010, 12:10