Daminuță: „Mutu e rege în Italia”

Din momentul în care a intrat în dizgrația clubului Poli, Daminuță nu a mai primit dreptul să se pregătească nici măcar cu grupele de copii și juniori. Ba mai mult, orice plată către fotbalist a fost întreruptă, iar procesul câștigat la Lausanne era să se amâne până în sfârșitul lunii octombrie. În toată perioada de inactivitate sportivă, Daminuță fusese de mai multe ori ținta ironiilor conducerii de pe Bega.Cristian Daminuță este în sfârșit în curtea lui Inter Milano. După câteva zile petrecute în Italia, Daminuță a revenit acasă și ne-a povestit primele impresii trăite în Peninsulă. Tânărul timișorean a rămas impresionat de atenția cu care este tratat fiecare jucător care visează să fie antrenat de Jose Mourinho.

Ai ajuns în Italia la a doua echipă a lui Inter. Cum te simți acum?
Mă simt împlinit din toate punctele de vedere. Îmi doresc în primul rând să fiu sănătos, fiindcă restul vin de la sine.

La ce te-ai gândit când ai semnat hârtiile cu simbolurile lui Inter Milano?
Primul lucru care mi-a venit în minte a fost că pot să îmi îndeplinesc un vis: să ajung fotbalist. Acum, totul depinde de mine.

Te-ai temut că va pica transferul în această jumătate de an de procese și inactivitate sportivă?
Nu, în niciun moment nu m-am speriat. În toată această perioadă am fost sigur 100% că se va rezolva situația, că va fi o decizie favorabilă mie.

Cum ai fost primit acolo?
Foarte, foarte bine, oamenii sunt calzi, ca să zic așa, totul este foarte bine.

„Chivu e mai apreciat în Italia”

În Italia, românii nu sunt foarte bine văzuți.
Nu, noi, sportivii, nu suntem afectați de ce fac unii și alții, poate unii sunt psihopați sau cine știe ce probleme au. Noi avem treaba noastră.

Dar care este imaginea pe care o are Cristi Chivu (n.r. – foto mic) la Inter?
Acolo este mult mai apreciat decât în România. Aici, unii mai lovesc în el, mai este atacat. La Milano, toată lumea vorbește la superlativ despre el. Este un jucător de bază.

Mutu joacă la o rivală, Fiorentina. El ce imagine are?
Nu contează asta, Adi Mutu este rege pentru fani, el și cu Cristi Chivu ne reprezintă excelent în Italia, amândoi joacă la echipe mari și sunt foarte bine văzuți.

Ești într-o perioadă de acomodare. Cum te simți?
M-am acomodat deja foarte bine, nu am probleme și totul este ok. Contează să parcurg fiecare etapă, să mă pregătesc bine și să încep să joc.

Cristi Chivu te-a ajutat cu ceva?
Nu am apucat să vorbesc cu el. Eu, după ce am ajuns la Milano, am făcut deplasarea la Pescara cu preparatorii fizici pentru un mini-cantonament. Chivu a avut etapă la Sampdoria, a avut deplasarea și nu am avut când să mă întâlnesc cu el.

Cu Mourinho te-ai întâlnit?
Nu, nici cu el…

„Mă supraveghează șase oameni”

Îți este ușor cu acomodarea?
Oricum ar fi, ușor sau greu, trebuie să te acomodezi. Viața cere sacrificii, mai ales sportul. Este normal să fie așa când pleci de-acasă și îi lași pe cei dragi deoparte. Pe viitor va fi însă totul bine.

Cam în cât timp poate un jucător de la Primavera să facă saltul la echipa mare?
Acolo, saltul la prima echipă nu este nici măcar un pas. Dacă ai jucat bine un meci, două, automat ești la echipa mare.

Câți oameni te supraveghează la un meci?
Destul de mulți. Vreo cinci sau șase oameni au fost la ultimul joc al echipei. Eu nu am evoluat atunci, abia venisem. Dar se interesează mereu, sună pe telefon, pun foarte mare accent pe condiții. Aici nu prea există așa ceva.

De multe ori ești comparat cu jucători tineri care fie au reușit, fie au clacat când au plecat afară. Ce ai de făcut pentru a reuși?
Secretul cred că este de fapt bine cunoscut. Muncă, seriozitate, sănătate. De fapt, sănătatea este prima, dacă o ai, poți să realizezi ce ți-ai propus.

 

 

 

4 ani este perioada pe care a semnat Daminuță cu Inter

700 de euro pe lună câștiga Daminuță când era la Poli Timișoara

Publicat: 10 09. 2008, 22:50
Actualizat: 11 09. 2008, 09:14