Daminuță: „Vreau să-i arăt lui Mourinho că merit să joc!”

Cristian Daminuță, recent remarcat la echipa de tineret a lui Inter în turneul de la Viareggio, a declarat că în cazul în care Jose Mourinho va apela la el, va face tot posibilul pentru a demonstra de ceea ce este în stare.

"Tot ceea ce îmi doresc pentru moment este să nu mă accidentez. Sunt un jucător tânăr și, pentru a mă remarca, am nevoie de meciuri în picioare. În ceea ce privește debutul la echipa mare, ar fi ceva extraordinar dacă s-ar apela la mine. Deocamdată, sunt sub valoarea unor fotbaliști ca Materazzi, Chivu, Samuel sau Cordoba. Totuși, dacă voi fi chemat, voi face tot posibilul pentru a demonstra că merit să joc la Internazionale", a spus Daminuță, care execută loviturile libere în stilul lui Chivu.

Potrivit spuselor sale, este foarte mult ajutat cu sfaturi de compatriotul Cristi Chivu, despre care s-a convins la fața locului că este foarte respectat de toată lumea la Milano. "Ultima oară am vorbit cu Cristi la nașterea Nataliei, căreia îi doresc toate cele bune.

El m-a sfătuit să mă pregătesc serios deoarece totul depinde numai de mine. Și datorită lui mă antrenez alături de echipa mare a lui Inter", a încheiat tânărul jucător pentru NewsIN, citat de Sport.ro.

Publicat: 21 02. 2009, 17:16
Actualizat: 21 02. 2009, 20:38