Dan Petrescu cere două transferuri, Tănase așteaptă discuția lui „SuperDan” cu șefii!** „Vreau cât mai repede un trofeu cu Dinamo!”

Dan Petrescu și-a intrat în pâine la Dinamo Moscova și a acordat deja primul interviu oficial în calitate de antrenor al moscoviților.

„Bursucul” recunoaște că nu a preluat echipa în cel mai bun moment, dar e încrezător că poate redresa situația din mers. „Vreau un trofeu cât mai repede”, spune Petrescu, care a dezvăluit că va discuta cu șefii săi despre două posibile transferuri până la încheierea perioadei de mercato.

Petrescu nu a dezvăluit care sunt țintele sale, dar în urmă cu doar două zile le trasnmitea românilor „să se aștepte la surprize”.

Cristi Tănase ar putea fi una din țintele lui Petrescu la Dinamo. „Dodel” a fost dorit de tehnicianul român și la Kuban, însă mutarea nu s-a mai concretizat.

„Situația este delicată, dar așa s-a întâmplat și la  utimele patru echipe pe care le-am antrenat. Am reușit să le schimb fața și sper ca și la Dinamo să reușesc același lucru cât mai repede.

Am jucători jucători foarte buni, valoroși, care trebuie să-și pună în valoare calitățile. Ne-ar mai trebui unul, doi jucatori de valoare ar mai trebui la echipă, dar trebuie să vorbesc cu cei din conducerea clubului pentru acest lucru.

Țelul meu este să câștig un trofeu cu această echipă, cât mai repede.

Dacă semnam la începutul campionatului când toate echipele erau la 0, era normal să fie altul obiectivul. Așa, este normal să fim realiști și să o luăm pas cu pas„, a declarat Dan Petrescu.
 

Publicat: 19 08. 2012, 14:39
Actualizat: 19 08. 2012, 15:31