Danciu, Hercule** din Alicante

Lui Ionel Dănciulescu îi merge de minune în Spania: fostul
dinamovist a marcat la debutul oficial pentru Hercules. Echipa sa a
câștigat cu 2-0 meciul cu Huesca din turul trei al Cupei Spaniei și
s-a calificat în faza următoare, unde vor intra în competiție și
granzii din Primera.

Ai marcat chiar în primul meci oficial pentru
Hercules…

Mă bucur că am marcat, mai ales că nu mai jucasem demult într-un
meci oficial, dar cel mai important este că am putut să ajut echipa
și că ne-am calificat mai departe.

Ți-ai găsit locul în echipă?
Da, în sfârșit nu mai am probleme cu piciorul și sper să joc cât
mai multe meciuri ca titular pentru a ajunge la forma maximă.

Cum te simți în Spania după atâta timp petrecut la
Dinamo?

M-am acomodat foarte bine aici pentru că toată lumea se comportă
excelent cu mine. Cei din conducerea clubului, antrenorii,
jucătorii, cu toții au făcut tot posibilul să mă primească cât mai
bine.

Care este nivelul ligii a doua spaniole?
Liga a doua din Spania este o competiție foarte puternică unde
evoluază fotbaliști care au fost și în Primera sau în prima ligă
din Anglia. Nivelul competiției este ridicat, se joacă într-un ritm
alert, sunt 42 de meciuri pe sezon, meciurile se întrerup mai puțin
decât la noi.

V-ați calificat în faza Cupei unde intră în competiție și
cluburile din Primera. Împotriva cui ți-ar plăcea să
joci?

Nu contează, toate echipele sunt puternice. Important este să
câștigăm!

Publicat: 08 10. 2009, 21:35
Actualizat: 08 10. 2009, 21:37