Daniel Niculae s-a accidentat și va rata finalul sezonului

Atacantul echipei Auxerre, Daniel Niculae, a suferit o ruptură
la coapsa dreaptă și nu va mai putea evolua până la finalul acestui
sezon, informează cotidianul L’Equipe.

Niculae s-a accidentat, vineri, în timpul meciului cu Olympique
Marseille, scor 0-0. El a fost supus, luni, unui RMN, în urma
căruia s-a constatat că are ruptură la coapsă.

Un alt jucător al echipei Auxerre pentru care sezonul s-a
încheiat este Kamel Chafni. „Adevărata lovitură pentru
Auxerre, echipă ce se află în cursa pentru calificarea în Liga
Campionilor, este legată mai mult de indisponibilitatea atacantului
român. Este o accidentare care îl privează pe jucător de sprintul
final și ar putea marca finalul aventurii sale la Auxerre, deoarece
contractul îi expiră în luna iunie”
, notează L’Equipe.

Daniel Niculae se află în atenția cluburilor AS Monaco și
Nancy.

Sursa:
MEDIAFAX

Publicat: 04 05. 2010, 11:56
Actualizat: 04 05. 2010, 13:13