De la Manchester și Glasgow la Udinese și Nancy!** Cum s-au mișcat stranierii în 2011! Care ți se pare cel mai bun transfer?
Anul ce stă să se încheie a oferit câteva surprize în ceea ce privește transferurile jucătorilor români. Din Liga I au plecat Bogdan Stancu, Pantilimon și Torje la trei echipe cu nume din afară, iar Mutu, Marica și Daniel Niculae și-au schimbat echipele, dar au rămas să activeze în același campionat. Singurul care face excepție din acest punct de vedere este Dorin Goian care s-a mutat din Italia (Palermo) în Scotia (Glasgow Rangers).
Bănel Nicoliță și Lazar au părăsit și ei întrecerea internă cu destinația Saint-Etienne, respectiv PAOK Salonic. Cele două formații nu sunt echipe din primul eșalon al fotbalului european, dar pentru carierele celor doi fotbaliști reprezintă pași importanți.
Singurul fotbalist care face notă discordantă și a cărui situație nu se pliază pe titlul materialului este Mirel Rădoi. Aflat din 2009 în țările arabe, fostul căpitan a schimbat și el echipa în acest an transferându-se de la Al Hilal (Arabia Saudită) la Al Ain (Emiratele Arabe Unite).
De remarcat că toți acești jucători sunt fotbaliști care au bifat cel putin 10 selecții la echipa națională. Codașii sunt Costel Pantilimon (14 selecții), Gabi Torje (15 selecții) și Costin Lazăr (15 selecții).
Traseul fotbaliștilor români în 2011:
Costel Pantilimon – de la Poli Timisoara la Manchester City (împrumut)
Gabi Torje – de la Dinamo București la Udinese
Adrian Mutu – de la Fiorentina la Cesena
Bănel Nicoliță – de la Steaua București la Saint-Etienne
Dorin Goian – de la Palermo la Glasgow Rangers
Ciprian Marica – de la VfB Stuttgart la Schalke 04
Daniel Niculae – de la AS Monaco la Nancy (împrumut)
Costin Lazăr – de la Rapid București la PAOK Salonic
Bogdan Stancu – de la Steaua Bucuresti la Galatasaray (împrumutat la Orduspor)
Mirel Rădoi – de la Al-Hilal la Al Ain