Decizia radicală luată de către Steven Gerrard, după ce fanii au „tunat” că nu l-a introdus pe Ianis Hagi titular în Cupa Scoției: „Ce rușine!” | VIDEO
Rangers, fără Ianis Hagi (21 de ani) în echipa de start, a ratat calificarea în semifinalele Cupei Scoției, după 0-1 cu Hearts, iar antrenorul Steven Gerrard (39 de ani) se gândește la o posibilă plecare de pe Ibrox.
Antrenorul englez l-a introdus pe Ianis Hagi abia în minutul 63 al partidei, la cinci minute după ce adversarii au deschis scorul, marcând și unicul gol al partidei.
Fanii l-au criticat dur pe Steven Gerrard pe rețelele sociale, pentru că nu a apelat de la început la mijlocașul român, iar antrenorul a dezvăluit, după meci, că se va gândi serios în zilele următoare la viitorul său ca antrenor la Rangers.
„Trebuie să mă gândesc. Planul era să avem o zi liberă mâine, dar trebuie să mp gândesc unde suntem ca grup. Trebuie să îmi iau niște timp de gândire în următoarele 24-48 de ore.
Mă doare, pentru că voiam cu disperare să câștig aici. Sunt foarte dezamăgit. Mă simt cel mai rău de când am început această meserie. Miercuri seară, am fost cel mai mândru om din Europa, a fost o performanță incredibilă. Astăzi, timp de 90 de minute nu am recunoscut nimic. Mă simt foarte dezamăgit acum. Nu cred că am realizat importanța acestui meci și oportunitatea pe care am avut-o.
În aceste tribune avem fani care au fost și la Braga, au cheltuit sute de dolari și au venit iar aici, pe două grade, au plătit bilet. Evoluția noastră nu a fost suficientă și asta este responsabilitatea mea. Simt că i-am dezamăgit pe fani azi”, a spus Steven Gerrard, potrivit The Scottish Sun.
Ce au scris fanii pe Twitter
Fanii lui Rangers nu l-au iertat pe Steven Gerrard în mediul online, unde a sosit un nou val de laude pentru Ianis Hagi.
- „Salvează-ne, Ianis Hagi!”
- „Hagi a intrat și am creat mai mult pericol în cinci minute, decât în tot meciul. Nici măcar nu-s surprins de asta”
- „Hagi arată ca unul dintre jucătorii care știu ce să facă cu mingea când echipa e condusă”
- „Ianis a făcut în 2 minute mai multe decât Jack și Davis”
- „Ar fi trebuit să joace de la început”
- „Ce rușine, fără Hagi titular. Intră pe teren și deja se simte diferența, după cinci minute. Suntem cea mai slabă echipă din campionat, ce glumă”
- „Hagi pe bancă? Gerrard e gata pentru mine!”
- ”Să construim echipa în jurul lui Hagi”
- „Jucători pe care nu-i acuz în seara asta: Barisic, Kent, Hagi”
- „De ce să-l lași pe bancă, a jucat extraordinar în Europa, apoi îl lași rezervă pentru acest meci?”