Deian Sorescu a dat lovitura după ce Gigi Becali nu l-a mai vrut la FCSB! Anunț de ultimă oră venit din Polonia despre internaționalul român, care e la un pas de „masa bogaților”
Revenit în această vară la Rakow Czestochowa după ce Gigi Becali n-a vrut să achite clauza de transfer definitiv și să-l păstreze la FCSB, Deian Sorescu are o șansă imensă să se impună în primul „11” al campioanei Poloniei, după ultimul anunț al clubului.
Deian Sorescu a dat lovitura după ce Gigi Becali nu l-a mai vrut la FCSB
Cu toate că a fost folosit constant de la revenirea în Polonia, internaționalul român nu se numără printre titularii de drept ai formației conduse de Dawid Szwarga, dar acum ar putea profita de accidentarea suferită de unul dintre concurenții săi direcți.
Rakow a ajuns în play-off-ul Ligii Campionilor, acolo unde a dat peste FC Copenhaga, iar în manșa tur, Jean Carlos, un brazilian crescut la Real Madrid care joacă același post cu Sorescu, s-a accidentat în minutul 22 și a fost nevoit să iasă de pe gazon, înlocuit fiind tocmai cu românul în vârstă de 25 de ani.
Campioana Poloniei a anunțat oficial că brazilianul va absenta minim două luni ca urmare a accidentării suferite, ceea ce ar putea reprezenta o șansă imensă pentru Sorescu să își câștige postul de titular sub comanda lui Dawid Szwarga.
„Vă prezentăm informații detaliate despre starea de sănătate a lui Jean Carlos și Stratos Svarnas.
Mijlocașul brazilian a suferit o accidentare în minutul 22 al meciului cu FC Copenhaga și a părăsit terenul. Testele au arătat o ruptură de adductor. Absența jucătorului nostru va dura aproximativ două luni.
Stratos Svarnas va lipsi mai mult timp. Fundașul grec și-a rupt mușchiul adductor și va fi operat. Timpul de recuperare estimat este de aproximativ patru luni”, a anunțat Rakow, pe site-ul oficial.
-
12 meciuri și 3 pase decisive a adunat Sorescu de la revenirea la Rakow
-
1.5 milioane de euro este cota de piață a fotbalistului, conform Transfermarkt.com
Meciul tur dintre Rakow și FC Copenhaga s-a încheiat cu victoria oaspeților, scor 1-0, iar danezii pornesc cu prima șansă în cea de-a doua manșă, programată miercuri, 30 august, pe Parken Stadium din capitala Danemarcei. Jocul din Polonia a fost tranșat de un autogol semnat tocmai de Bogdan Racovițan, în minutul 9.
Cum au arătat echipele la Rakow – FC Copenhaga 0-1 (manșa tur):
RAKOW: V. Kovacevic – Racovițan, A. Kovacevic, Rundic – Tudor, Papanikolaou, Berggren, Silva – Kochergin, Piasecki, Cebula
REZERVE: Tsiftsis – Lederman, Zwolinski, Plavsic, Sorescu, Kittel, Czys, Arsenic, Nowak
ANTRENOR: Dawid Szwarga
FC COPENHAGA: Grabara – Jelert, Vavro, Diks, Meling – Claesson, Falk, Goncalves – Bardghji, Larsson, Elyounoussi
REZERVE: Sander, Dithmer – Sorensen, Lerager, Oskarsson, Boilesen, Hojlund, Ankersen, Clem, Lund
ANTRENOR: Jacob Neestrup