Dennis Man și Valentin Mihăilă, puși sub presiune la Parma: „Nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor”
Dennis Man și Valentin Mihăilă atacă promovarea în Serie A alături de Parma, iar recent au fost subiectul unui amplu material realizat de jurnaliștii italieni.
Și-au pierdut cei de la Parma răbdarea cu Dennis Man și Valentin Mihăilă?
Dennis Man și Valentin Mihăilă au fost ambii rezerve neutilizate la ultima partidă din Serie B, Parma – Palermo 2-1, iar înaintea duelului din runda viitoare, din deplasare cu Cittadella, jurnaliștii italieni au pus lupa pe cei doi români.
Potrivit Transfermarkt, Man și Mihăilă sunt în continuare pe podiumul celor mai bine evaluați fotbaliști din lotul Parmei. Doar spaniolul Adrian Bernabe are o cotă de piață mai mare decât cei doi, 6 milioane de euro. În schimb, Man și Mihăilă sunt evaluați la 4, respectiv 3.5 milioane de euro. Având în vedere sumele care au fost investite în transferurile lor, dar și cotele de piață pe care le au în continuare, așteptările celor de la Parma sunt pe măsură. Din păcate, ambii au fost loviți de accidentări în acest sezon și nu și-au putut demonstra potențialul. În acest context, italienii par să își fi pierdut răbdarea cu cei doi români:
„Mihăilă și Man: un final de sezon pentru a încerca în sfârșit să aibă impact”, titrează publicația Parma Live un articol.
În continuare, jurnaliștii italieni vorbesc despre așteptările pe care le-a avut clubul din partea celor doi jucători de atac:
„În planurile celor de la Parma, Valentin Mihăilă și Dennis Man ar fi trebuit să fie doi dintre jucătorii cheie pentru a încerca o revenire rapidă în Serie A. Însă, nici în sezonul trecut, nici în cel actual cei doi români nu au reușit să își pună amprenta așa cum s-a dorit. Ambii, deși cu caracteristici diferite, sunt dotați cu mijloace tehnice importante. Dar fie din cauza problemelor fizice (mai ales Mihăilă), fie din cauza lipsei de determinare, niciunul dintre cei doi nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor”, se arată în continuarea articolului de pe Parma Live.
Valentin Mihăilă, marea speranță: „Dacă va fi 100% fizic, va fi aur pur pentru Parma!”
Mai departe, ziariștii i-au luat separat pe cei doi jucători și au încercat să le descoasă sezonul în câteva fraze. Primul analizat a fost Valentin Mihăilă, despre care italienii sunt convinși că are toate calitățile necesare unui mare jucător:
„Totuși, începutul acestui campionat a fost de bun augur. Gândiți-vă doar la „super” Mihăilă pe care l-am văzut în primele 5 etape, când a fost capabil să înscrie două goluri și să ofere 3 pase decisive. Cifre importante, încoronate de o prestație maiestuoasă pe terenul lui Genoa. Dar apoi a urmat o serie nesfârșită de accidentări și ascensiunea lui a fost încetinită. Bietul Mihăilă a fost nevoit să petreacă mai mult timp la infirmerie decât pe teren cu coechipierii.
Cine poate ști dacă până la finalul sezonul „zâna norocului” îi mai poate da înapoi tot ce i-a fost luat până în acest moment. În mod cert, dacă Mihăilă va fi 100% fizic, ar fi aur pentru Parma lui Pecchia, care are nevoie absolută de un jucător capabil să deblocheze cele mai complicate meciuri cu o acțiune individuală, cu un șut de la distanță”, au punctat jurnaliștii.
Dennis Man trebuie să muncească pentru a deveni un jucător mai constant
În ceea ce îl privește pe Dennis Man, italienii au găsit și un defect:
„Sezonul lui Man începuse și el în cel mai bun mod posibil. Vă puteți aminti cu toții de golul spectaculos marcat cu Bari în meciul de deschidere al campionatului. Și nu putem uita cele două goluri consecutive pe care le-a marcat în etapa a 6-a și etapa a 7-a, cu Ascoli și Frosinone. Ulterior, fostul jucător al Stelei București (n.r. – FCSB) a trecut prin câteva luni pe care și-ar dori să le poată uita. Atât din cauza accidentărilor suferite, cât și a inconstanței sale, un aspect la care ar trebui să lucreze în continuare pentru a nu-și irosi talentul incontestabil”, au completat cei de la Parma Live.
În încheiere, italienii au transmis că finalul acestui sezon ar putea fi o oportunitate pentru Man și Mihăilă, care pot demonstra astfel că își merită locul în echipă:
„Acum, că amândoi sunt la dispoziția antrenorului, aproape că începe un nou sezon pentru Mihăilă și Man. Au la dispoziție 7 finale pentru a încerca să-și pună amprenta. Îi datorează asta Parmei, pentru încrederea infinită de care au avut parte în acești doi ani și jumătate. Trebuie să demonstreze că pot ocupa cu adevărat un loc în prima linie a fotbalului care contează, demonstrând astfel că și-au meritat cuvintele frumoase pe care le-au primit până acum”.
Parma este pe locul 8 în Serie B, ultimul care duce în play-off-ul pentru promovare, cu 45 de puncte. Luni, 10 aprilie, de la ora 16:00, Parma va evolua în deplasare cu Cittadella.
12 meciuri a jucat Mihăilă pentru Parma în acest sezon, reușind să înscrie 3 goluri și să ofere 3 pase decisive. De partea cealaltă, Man a marcat 4 goluri și a pasat decisiv de două ori, în 23 de partide.