Dennis the Man! Românul a adus victoria Parmei cu o „scăriță” de senzație | VIDEO
Dennis Man, extrema dreapta în vârstă de 25 de ani de la Parma, a adus victoria echipei sale în partida cu Cremonese din liga secundă a Italiei.
Dennis the Man! Românul a adus victoria Parmei cu o „scăriță” de senzație
Meciul dintre Cremonese și Parma s-a disputat duminică seară în cadrul etapei a opta din Serie B și s-a încheiat cu victoria echipei românilor Dennis Man și Valentin Mihăilă, scor 2-1.
Parma a deschis scorul în minutul 54, prin Hernani, dar Cremonese a stabilit egalitatea după zece minute, prin Castagnetti.
De doar două minute a avut nevoie Dennis Man pentru a o readuce în avantaj pe Parma. În minutul 66, românul a scăpat singur cu portarul și a trimis peste acesta o „scăriță” de senzație direct în poarta gazdelor.
Inițial, reușita lui Dennis Man a fost anulată, pe motiv de ofsaid, însă arbitrul s-a consultat cu cei din camera VAR și a revenit asupra deciziei. Golul a fost validat și cei din tabăra Parmei au izbucnit de bucurie.
Golul lui Dennis Man a adus victoria celor de la Parma, echipă care se menține în fruntea clasamentului din Serie B, cu 20 de puncte obținute în cele opt meciuri jucate până acum. Palermo este pe locul secund, cu 16 puncte, având însă un meci în minus, iar podiumul este completat de către Venezia și Catanzaro, cu câte 15 puncte.
Dennis Man a fost titular în cadrul acestei partide și a fost scos de pe teren în minutul 72, când în locul său a fost introdus Partipilo. Celălalt român de la Parma, Valentin Mihăilă, a intrat pe teren în minutul 78, în locul lui Benedyczak și a încasat un cartonaș galben în prelungirile partidei.
Cotat la 3.2 milioane de euro de către Transfermarkt, Dennis Man a jucat cinci meciuri pentru Parma în acest sezon al ligii secunde din Italia și a reușit să înscrie două goluri.