Genk și Antwerp se întâlnesc în această seară, în duelul românilor din campionatul Belgiei. Echipa lui Ianis Hagi este pe locul 7, în timp ce formația antrenată de Boloni este cu o poziție mai sus în clasament, cu un punct peste fosta campioană.
Fostul selecționer pariază pe fiul lui Gică Hagi. Boloni spune că apreciază faptul că Ianis caută mereu să fie decisiv și să schimbe soarta jocului. „Drumul este lung, a arătat lucruri frumoase. eu am urmărit un singur meci al lui Genk, deci nu pot să-mi dau o părere justă, dar când eu l-am văzut a fost deosebit de interesant. În momentul când avea mingea la picior, mai tot timpul era o surpriză, era capabil cu pasă lungă, cu pasă decisivă să creeze probleme adversarilor. Eu cred că cu timpul va prinde aripi”, a spus Ladislau Boloni.
Partida dintre Genk și Antwerp se joacă în această seară de la ora 21:30 și poate fi urmărită pe Look Sport 2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER