Vara aceasta se anunță a fi una fierbinte pe Emirates. În sfârșit, Arsenal va avea un buget de transferuri considerabil, presa din Regat vehiculând o sumă impresionantă – 150 de milioane de lire.
Unul dintre posturile cheie, pe care Wenger le vrea securizate, este cel de portar, polonezii SzczĂ™sny sau Fabianski întrecându-se în greșeli în trecutul recent. În acest sens, francezul de pe banca tunarilor a întocmit o listă de posibili înlocuitori pentru cei doi, pe aceasta figurând nume importante, ca Julio Cesar, Victor Valdes și Michel Vorm, dar și românul Costel Pantilimon.
Rezervă a lui Joe Hart la City – Mancini i-a oferit șanse doar în Cupă, iar românul și-a făcut mereu datoria, impreionând chiar în semifinala cu Chelsea -, goal-keeper-ul de 26 de ani a recunoscut, prin vocea agentului său, că se gândește să facă pasul la un club care să îi ofere șansa să joace. S-a discutat despre interesul lui Fiorentina pentru el, însă, în măsura în care Arsenal se decide să facă o ofertă concretă, șansele să rămână în Premier League sunt mai mari.
„Wenger se gândește la uriașul din poarta lui City, Costel Pantilmon, care a rămas până acum în umbra lui Joe Hart. Goalkeeper-ul român pare tentat să schimbe peisajul, după ce a admis că își dorește să fie titular!„, notează mirror.co.uk.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER