Dică, capo di tutti capi

În doar două zile, Dică a devenit cel mai popular personaj din Catania, al doilea oraș al Siciliei
Nicolae Dică nu a stat decât câteva zeci de ore în Catania și a devenit deja unul dintre polii de atracție ai orașului. Pe stradă, aproape că nu poate merge din cauza zgomotoșilor sicilieni, care îl iau în brațe și îi cer autograf după autograf.

În seara de după prezentare, Nicolae Dică ar fi dorit, alături de soția sa, Corina, să cunoască mai bine Catania, orașul în care vor trăi în următorii ani. Prin urmare, au decis să iasă împreună cu impresarul Daniel Stanciu la unul dintre restaurantele cu specific local. Dică a renunțat însă rapid la această intenție și a rămas la hotelul President Park pentru că, fără să fi jucat un minut pentru squadra lui Zenga, se bucură deja în Catania de o popularitate pe care nu a anticipat-o. Toți bărbații din oraș vorbesc despre Dică, noua perlă a micii lor echipe, îl știu deja după figură, iar dacă îl văd pe stradă, îl opresc des pentru autografe sau fotografii.

La fel s-a întâmplat și ieri, cu ocazia vizitei medicale pe care a efectuat-o la ora 8:00 la Spitalul Garibaldi (foto jos). Cum îi era foame, fotbalistul s-a oprit la o patiserie după ce a ieșit din clinică. Înainte, în timp și după ce a mâncat a trebuit însă să dea o grămadă de autografe și să converseze, mai mult prin semne, cu noii săi fani. „E de groază! Nu pot să fac un pas pe stradă și nu pot să ies în oraș la masă. Nu mă așteptam la asta“, a concluzionat Dică, mulțumit totuși că are parte de un asemenea atașament.
Aseară, la ora 19:00, ora Românei, Dică a efectuat a doua parte a vizitei medicale, azi urmând să revină în țară. Mijlocul zilei de ieri a fost dedicat căutării unei locuințe a cărei chirii va fi plătită de noul său club.

" Dacă ar fi după mine, i-aș aduce la Catania pe toți steliștii. Pe Rădoi, pe Ghionea, pe Goian… Să facem o Catania Romena! "- Nicolae Dică, mijlocaș Catania

Publicat: 03 07. 2008, 21:29
Actualizat: 03 07. 2008, 22:30