Din nou Andone! Românul de la Cordoba a dat pasa decisivă al unicului gol contra lui Rayo Vallecano

Florin Andone a contribuit decisiv la victoria echipei sale, Cordoba, în meciul contra lui Rayo Vallecano, scor 1-0, de luni seară. Românul de 22 de ani a centrat în careul madrilenilor, de unde Ba și-a introdus mingea în proprie poartă

  • Andone a jucat până în minutul 88, fiind înlocuit cu mult mai experimentatul Xisco

Cordoba respiră! Echipa care părea condamnată la retrogradare după primele etape din Primera Division și-a revenit în ultima lună și a urcat luni seară pe locul 15 în prima ligă spaniolă, după ce s-a impus cu 1-0 în fața lui Rayo Vallecano. Astfel, în ultimele cinci etape, Cordoba are trei victorii, un egal și un eșec, un 5-0 cu Barcelona perfect justificabil. Însă ultimele două etape au adus tot atâtea victorii, iar programul echipei andaluze continuă să o avantajeze, următorul meci fiind pe teren propriu, contra unei alte nou-promovate, Eibar.

Ascensiunea formației lui Miroslav Djukic se leagă, pe undeva, și de forma excelentă prin care trece atacantul român Florin Andone. Titularizat în premieră în etapa trecută, când a marcat împotriva Granaei, Andone a primit din nou încrederea lui Djukic în meciul contra lui Rayo. Și nu a dezamăgit. Unicul gol al Cordobei, venit în minutul 39, a fost, de fapt, opera românului. Un contraatac perfect jucat de Cordoba a dus mingea la Andone, care a driblat doi jucători și a centrat excelent în careu, de unde Ba și-a introdus mingea în proprie poartă. Andone a primit două stele în As, fiind considerat cel mai bun jucător al echipei sale, alături de Bebe și Deivid.
 

Publicat: 13 01. 2015, 08:25
Actualizat: 13 01. 2015, 08:26