După ce a realizat adevărate minuni cu cei de la Kuban Krasnodar, Dan Petrescu a simțit nevoia unei schimbări și a dorit să antreneze o echipă cu aspirații mai înalte.
A plecat de la fostul club pentru a semna cu cei de la Dinamo Moscova, o echipă cu pretenții din prima ligă din Rusia, dar care după șapte etape ocupă ultimul loc în clasament.
Chiar și în aceste condiții, oficialii clubului i-au fixat ca obiectiv calificarea într-o cupă europeană, unul imposibil în momentul de fațăț
„Ne dorim un parcurs mai bun decât cel din sezonul trecut (Dinamo a terminat pe locul 3 în sezonul trecut), dar nu vrem să grăbim prea tare lucrurile. Petrescu are, cu siguranță, obligații bine stabilite pentru acest club”, a anunțat presedintele celor de la Dinamo Moscova.
Replica lui Dan Petrescu nu a întârziat să apară, acesta precizând că în actuala situație, obiectivul echipei este cel de a se salva de la retrogradare.
Într-o discuție cu jurnaliștii ruși, „Bursucul” le-a dezvăluit preocupările sale imediate.
„Pfff… Întotdeauna v-am spus adevărul, chiar dacă multora nu le-a plăcut. Sunteți conștienți de poziția noastră din clasament?
Suntem pe ultimul loc după șapte etape! Astfel că obiectivul nostru este să evităm retrogradarea, încercând, în același timp, să construim o echipă puternică. Dacă vom putea să facem mai mult de atât, va fi cu atât mai bine”, a fost replica lui Dan Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER