Steliano Filip (25 de ani), fundașul stânga al echipei AE Larisa din Grecia, stă acasă alături de soție și fetița lor, dar aceștia nu se plictisesc deloc în izolare.
Bianca Maria, frumoasa soție a lui Steliano Filip, a dat din casă și a postat pe rețelele sociale un video cu fostul fotbalist al lui Dinamo, care folosește hârtia igienică pe post de minge de fotbal. Fetița lui îl imită perfect!
„Între timp la noi acasă”, a scris Bianca pe Instagram.
Steliano Filip a postat și el pe contul său un videoclip în care ține hârtia igienică pe picior și și-a provocat alți trei colegi să încerce: Sergiu Hanca, Rivaldinho și Darius Buia.
Această provocare numită „Stay at home challenge” a invadat internetul și pe toate rețelele sociale sunt videoclipuri cu fotbaliști celebri sau mai puțin cunoscuți care jonglează cu rola de hârtie igienică. Unii dintre ei fac acest lucru chiar în timp ce se spală pe mâini. Fac totul pentru a le da un exemplu oamenilor de rând și a-i face să înțeleagă că este important să ne spălăm cât mai des pe mâini în timpul acestei epidemii de coronavirus și nu numai. Iar cine se plictisește o poate face cu stil, jonglând cu mingea sau cu hârtia igienică.
Povestea cu hârtia igienică a pornit de la faptul că oamenii au golit rafturile din magazine, nu numai cele de alimente, dar și cele de hârtie igienică. Internauții fac haz de necaz în mediul online.
Steliano Filip a plecat în această iarnă de la Viitorul, din postura de jucător liber de contract, și a semnat cu AE Larisa, echipă pentru care nu a apucat să joace încă niciun meci în campionatul Greciei.
În Grecia, s-au înregistrat 352 de cazuri de coronavirus, până la ora actuală, dintre care 4 decese.
România a ajuns la un număr de 168 de cazuri de coronavirus depistate. Din fericire, niciun român nu a decedat în urma acestei epidemii.
Situațiile cele mai dramatice rămân în China și Italia. 80.880 de chinezi au fost infestați, dintre care 3.213 au decedat. De cealaltă parte, Italia a adunat un număr de 27.980 de cazuri, dintre care 2.158, decese.
Iranul este pe locul 3, cu 14.991 de cazuri, dintre care 853 de decese, iar Spania ocupă poziția a patra în lume ca număr de oameni infestați cu coronavirus, 9.428. Dintre aceștia, 335 au decedat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER