Dorinel Munteanu, la „Ora de ProSport”:** „Mai sunt șapte etape și sper să reușim să ne îndeplinim obiectivul”

Dorinel Munteanu a reușit să facă o impresie foarte bună în Premier League, fiind aproape de a reuși salvarea echipei de la retrogradare.

Cu șapte etape înainte de finalul campionatului, Mordovia se clasează pe locul 15, la un doar un punct distanță de poziția ce permite accesul în barajul pentru salvarea de la retrogradare.

Dorinel are sub comandă și patru jucători care au activat în Liga 1: Perendija, Oprița, Bozovic și Akaki.

„Toți patru joacă foarte bine. Sunt jucători cu experiență care mă ajută foarte mult, sper să ne îndeplinim la final obiectivul.

Sunt foarte mulți jucători valoroși în Rusia, din această cauză nivelul campionatului este ridicat. Dacă vom rămâne și din vară, atunci sunt sigur că sezonul viitor va fi mult mai bine.

Mai sunt șapte etape și sper să reușim să ne îndeplinim obiectivul. Echipa este foarte bine pregătită”, a spus Dorinel Munteanu la „Ora de ProSport”.

Publicat: 11 04. 2013, 15:33
Actualizat: 11 04. 2013, 15:34