„Dragonul” Drăgușin e anunțat titular de Ange Postecoglou pentru a treia oară la rând

Foto: Profimedia 7 nov 2024
Vezi galeria foto - 4 poze

Tottenham face deplasarea la Galatarasay în a patra etapă din Europa League și Radu Drăgușin este anunțat titular pentru a treia oară la rând.

Internaționalul român a bifat toate cele 90 de minute din partida cu Aston Villa, 4-1 și a fost anunțat titular de Ange Postecoglou și pentru meciul din cupele europene. De regulă, tehnicianul australian a stabilit ca la meciurile din Europa League să folosească jucătorii care nu au prins multe minute de joc în acest sezon, iar „Dragonul” Drăgușin va bifa a treia apariție din această competiție și a treia apariție consecutivă din primul „11”.

Radu Drăgușin, titular în meciul Galatasaray – Tottenham

Fundașul de 25.000.000 de euro transferat în prima parte a anului de la Genoa a devenit un jucător de bază în defensiva lui Spurs. Din postura de rezervă a cuplului de fundași Mickey van de Ven – Cristian Romero, Radu Drăgușin a început să prindă din ce în ce mai multe minute de joc profitând de accidentările celor doi. Mickey van încă nu e recuperat complet, iar Cristian Romero s-a accidentat în ultima confruntare din campionat.

Pentru meciul cu Galatarasay, Ange Postecoglou a ales cuplul de fundași centrali format din Drăgușin și Ben Davies. Cei doi vor evolua împreună cel puțin până la finalul acestei luni când vor putea să revină pe teren Van de Ven și Romero.

  • Echipa de start Tottenham: Forster, Pedro Porro, Drăgușin, Davies, Gray, Bergvall, Bissouma, Maddison, Johnson, Lankshear, Son.
Foto: X @SpursOfficial

Fanii lui Spurs, la picioarele românului după meciul cu Aston Villa: „Și-a arătat clasa”

Fanii englezi sunt încântați de evoluțiile jucătorului pentru care au pus presiune mare pe Ange Postecoglou să îl titularizeze încă de la începutul sezonului.

„A umple locul lui Micky van de Ven nu este o sarcină ușoară, dar românul a fost o forță și a reușit deseori să oprească contraatacurile celor de la Villa”

„I-a luat locul lui Van de Ven și a fost o stâncă în spate. Drăgușin a reușit să oprească multe contracuri de la Villa și chiar părea confortabil și calm pe minge”

„Drăgușin a fost din nou solid astăzi. Și-a arătat clasa pentru noi”, „Încă o zi, încă o performanță solidă pentru Radu Drăgușin”, „Încă un meci bun pentru Drăgușin”.

„Cel mai bun compliment pe care i-l pot face lui Drăgușin a fost că abia i-ai auzit numele. Și-a făcut treaba în liniște și s-a ocupat de toate fără probleme”, „Drăgușin a fost fantastic astăzi”.

„Îmi cer scuze, dar Drăgușin este un fundaș central mult mai bun decât Diego Carlos”, au fost reacțiile fanilor Spurs.

Tottenham a câștigat primele trei meciuri din Europa League și se află pe locul 2 la egalitate de puncte cu Lazio și Anderlecht. O victorie cu Galataray ar asigura calificarea în proporție de 90% direct în optimile de finală. Nici gruparea turcă nu stă rău, fiind neînvinsă în primele trei partide din cupele europene.

Publicat: 07 11. 2024, 19:27