După ce Zenga a fost demis, **arabii de la Al-Nasr l-au dat afară și pe Răzvan Cociș

Răzvan Cociș a fost dat afară de șeicii de la Al-Nasr, după ce
antrenorul care l-a adus, Walter Zenga, a fost și el demis, anunță
ziare.com. Conform sursei citate, românul nu-și mai primise salariu
de câteva luni, arabii sperând astfel că jucătorul își va depune
memoriu și va pleca.

Totuși, cele două părți au ajuns la o înțelegere, Cociș urmând a-și
primi restanțele după ce acceptă rezilierea contractului.
Mijlocașul a ajuns la Al-Nasr după ce și-a terminat contractul cu
Poli Timișoara, de el interesându-se atunci și Steaua. Echipa din
Ghencea nu și-a permis să-i satisfacă cerințele, astfel că Răzvan
Cociș a plecat după Walter Zenga.

Internaționalul român n-a dat însă satisfacție, iar arabii n-au mai
avut răbdare cu el. La Al-Nasr mai evoluează și Ovidiu Petre, însă
situația fostului stelist este mult mai bună.

Publicat: 25 12. 2010, 14:11
Actualizat: 25 12. 2010, 14:20