„După o lună, le-am zis că nu vreau să rămân!”. EXCLUSIV | Românul care a ajuns în Ligue 1 și s-a speriat după un singur meci: „Pulpa unui adversar era cât ambele ale mele!”

Fostul jucător al lui Dinamo, Vlad Munteanu, a petrecut șapte sezoane din cariera sa în Germania, evoluând pentru echipe ca Wolfsburg, Energie Cottbus, Arminia Bielefeld, FSV Frankfurt și Ezgebirge Aue.

Acesta a avut și o scurtă experiență în Franța, la Auxerre, formație la care a fost legitimat timp de șase luni, și unde a fost coleg cu Gabriel Tamaș și Daniel Niculae. Munteanu a dezvăluit cât i-a luat ca să-și dea seama că Ligue 1 nu i se potrivește, dar și care a fost primul „semn”:

„După o lună de zile la Auxerre, le-am zis că nu vreau să rămân, să nu activeze clauza de reziliere. Franța nu era pt mine. În primul meci de acolo, am văzut că pulpa unui adversar e cât ambele ale mele. Am vrut să mă mut pe ceallată parte, dar era aceeași situație. Fotbalul francez e bazat pe forță și nu era pt mine”, a spus Vlad Munteanu la ProSport LIVE.

Primul meci al lui Vlad Munteanu pentru Auxerre a fost împotriva celor de la Rennes, iar fundaș dreapta a fost francezul Rod Fanni. Munteanu a evoluat în 12 partide pentru Auxerre, în toate competițiile, dar nu a reușit să marcheze.


 

Publicat: 01 11. 2018, 11:31
Actualizat: 01 11. 2018, 11:57