După primele meciuri la West Ham, Raț a fost trimis la ghișeu! VIDEO – Cum s-a descurcat românul la vândut abonamente
Răzvan Raț s-a despărțit în această vară, după 10 ani, de Șahtior Donețk, formație în tricoul căreia a cucerit numeroase titluri și Cupe, dar și trofeul Cupei UEFA. Românul a ales oferta venită din Anglia, de la West Ham, acolo unde a fost cerut insistent de managerul Sam Allardyce. Un alt fotbal, o altă mentalitate, o altă viață, un alt început, după cum recunoaște chiar internaționalul tricolor.
Acesta a debutat deja pentru „ciocănari” în meciuri amicale și a devenit rapid unul dintre favoriții fanilor, cu care nu a apucat să ia contact pe Stadionul Olimpic, acolo unde va evolua echipa sa din acest sezon. De aceea, Raț a participat la o acțiune menită să atragă fanii în tribune, mai exact a participat activ la vânzarea de abonamente.
Fundașul și-a luat rolul în serios și, în ciuda faptului că nu stăpânește încă la perfecție limba engleză, a reușit să ducă misiunea la bun sfârșit. „A fost interesant pentru mine să vând abonamente. Mi-am spus că dacă asta ajută să fie vândute cât mai multe, de ce să nu o fac? Fanii sunt întotdeauna importanți, așa că sper că stadionul va fi plin la fiecare meci. Ei fac diferența, motivația ta este alta cu ei în spate, la fel și dorința de a câștiga”, a spus Raț.
34.720 a fost media de spectatori de la meciurile lui West Ham disputate în sezonul 2012-2013, pe legendarul stadion Upton Park