În afara lui Ianis Hagi (23 de ani), pe lista de cumpărături a lui Galatasaray se află și vedetele internaționale Alexis Sanchez (33 de ani) și Arturo Vidal (35 de ani).
Galatasaray și-a dezamăgit crunt suporterii în acest sezon, pe care l-a terminat pe locul 13 din 20, reușind să câștige numai 14 meciuri din totalul de 38. Formația din Istanbul a fost, astfel, mult mai aproape de retrogradare decât de ocuparea unui loc de cupe europene, așa cum își propusese la începutul stagiunii.
Șefii „Cim Bom” vor să iasă, însă, cât mai repede din acest con de umbră, astfel că au pornit tatonările pe piața transferurilor. Ianis Hagi este una dintre țintele mai vechi ale lui Galatasaray, pentru care tatăl său Gică Hagi a scris istorie, iar el ar putea evolua umăr la umăr cu vedetele Alexis Sanchez și Arturo Vidal, ambii de la Inter.
Galatasaray a pus ochii pe Ianis Hagi pentru această perioadă de transferuri, dar la Istanbul ar putea ajunge și Alexis Sanchez și Arturo Vidal. Cei doi fotbaliști de la Inter se apropie de finalul carierei, astfel că turcii vor să profite de acest aspect și să îi transfere fără mari eforturi financiare.
Ianis Hagi nu mai joacă din luna ianuarie, când s-a accidentat grav în timpul unui meci din Cupa Scoției cu o echipă din Liga a patra. Internaționalul român a privit din tribune finala Europa League, pierdută de colegii lui de la Glasgow Rangers în fața lui Eintracht Frankfurt, după executarea loviturilor de departajare.
Fiul „Regelui” se află în plin proces de recuperare și se așteaptă să fie din nou la capacitate maximă la începutul sezonului următor.
În acest moment, Galatasaray mai are doi jucători români, Alex Cicâldău și Olimpiu Moruțan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER