Editorial Cătălin Parfene: Copiii nimănui

Situația se cunoaște: mulți juniori pleacă de la vârste fragede
din România la echipe din străinătate, unde posibilitățile de
afirmare sunt mai mari și unde condițiile de pregătire sunt mai
bune. Astfel, de multe ori oficialii FRF află din presă despre
Dumitru Nicolau, un atacant cu origini românești de la Empoli care
acum joacă la naționala de juniori a Italiei, despre Bogdan Dinu
Moldovan și Alexandru Maxim, jucători de la Espanyol Barcelona care
au fost solicitați să evolueze pentru reprezentativa Spaniei,
despre Cristi Ponde, un puști de la Sporting Lisabona care se
pregătește și el să joace la naționala Portugaliei. Alegerile lor
nu sunt deloc întâmplătoare, deși primul impuls e să dai în acești
copii cu pietre pentru că și-au renegat obârșia. Dar dacă au făcut
sau vor face asta, motivele țin de ignoranța oficialilor
noștri.

Poate că într-adevăr este dificil să monitorizezi jucătorii plecați
afară încă de la 14-15 ani, însă cu siguranță nu este imposibil. E
simplu să le critici tinerilor jucători opțiunile pentru țările de
adopție și tot simplu e să îndrepți acuzele spre FRF. Cred că
ignoranța este ușor de lepădat pentru a face loc interesului, mai
ales acum, când se poate spune că fotbalul românesc, la nivel de
reprezentative naționale, este în criză. De-abia după ce toate
soluțiile vor fi încercate, un selecționer ar avea tot dreptul de
pe lume să vină și să spună încă o dată: „Aceasta este aria noastră
de selecție, nu avem ce face”.