Tomas Rosicky (38 de ani) este noul director sportiv al Spartei Praga, a anunțat, luni, echipa la care joacă Niță, Vătăjelu, Chipciu și Stanciu pe site-ul oficial.
Locul cinci în prima ligă din Cehia cere măsuri, iar conducerea celor de la Sparta Praga a hotărât să-l promoveze pe Rosicky din postura de consilier în cea de director sportiv al clubului. Totodată, antrenorul Zdenek Scasny va continua, iar fostul mijlocaș central de la Arsenal va avea putere deplină: „Tomas vine pe o poziție nouă, cu un mandat puternic, și devine directorul sportiv care are parte de încrederea întregii conduceri. Rolul lui este să o conducă pe Sparta, are o viziune clară și cunoaște foarte bine fotbalul din Cehia și din Europa”, a declarat Frantisek Cupr, CEO-ul Spartei, pentru site-ul oficial al clubului.
Astfel, Rosicky devine omul care va decide dacă Nicolae Stanciu, dorit de Borussia Monchengladbach, va pleca de la Sparta în această iarnă, iar scopul fostului mijlocaș de la Borussia Dortmund și Arsenal este să aibă mai mulți jucători cehi în echipa de start, ceea ce poate reprezenta o veste proastă pentru români: „De când m-am întors, s-au schimbat foarte mulți antrenori, s-a început bine, echipa a fost revitalizată, dar a rămas doar o îmbunătățire pe termen scurt pentru că performanțele jucătorilor au reînceput să fie slabe. De asta cred că problemele pe care clubul le are în ultimul timp nu sunt din cauza antrenorilor. Am decis să continuăm cu Zdenek Scasny, care are încrederea noastră. Ne vom concentra pe schimbări în echipă, chiar dacă ele dor. Trebuie să facem pașii necesari, să fie explicați deschis fanilor. Oricum, această toamnă fără rezultate a fost o mare dezamăgire pentru mine, pentru antrenor și pentru toată echipa. În multe moduri, a determinat ce facem acum.
Ambiția mea este să aduc jucători care să identifică cu Sparta Praga. Pentru mine, a fost un privilegiu să joc pentru Sparta și vreau să lucrez cu jucători care simt la fel. Am stabilit un criteriu intern, cred că îl veți recunoaște din când în când. Trebuie să avem o balanță între jucătorii cehi și cei străini în echipă. Vrem, de asemenea, să le dăm șansa tinerilor să intre în echipa mare”, a fost prima declarație a lui Rosicky ca director sportiv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER