Mihăiță Neșu nu a jucat în ultima etapă din Olanda, fiind doar spectator. Fostul fundaș stânga al Stelei a acordat un interviu pentru site-ul oficial al clubului din Ghencea.Neșu a făcut o comparație între fotbalul din Olanda și cel din România.
„Comparând media de spectatori,prețurile cu care se vând jucători în cele două campionate, faptul că Olanda are 3 echipe în primavara europeană noi niciuna, infrastructura, centrele de copii și juniori, felul și curajul prin care știu să promoveze tinerii și, nu în ultimul rând, bugetele, mă fac să cred că fotbalul olandez este mai puternic și mai de viitor în momentul de față”, a spus Neșu pentru www.steauafc.com
Fostul stelist a rememorat cele mai frumoase amintiri pe care le are din fotbal.
„Nu aș putea să mă opresc la un singur moment important în 10 ani de carieră ,dar în sufletul meu au rămas vii, la Steaua: eliminarea Rapidului din Cupa Uefa în sferturi, prima calificare în grupele Champions League contra lui Standard Liege, calificarea în grupele Champions League contra lui Galatasaray, iar la Utrecht mi se pare o experiență extraordinară cea de anul acesta din Cupa Uefa, în special calificarea în grupele Europa League în dauna celor de la Celtic Glagow, cu acel 4-0 de pe teren propriu”, a mai spus orădeanul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER