Vara lui 2013 i-a adus lui Raul Rusescu transferul mult visat, dar Sevilla s-a dovedit a fi o pălărie prea mare pentru fostul stelist, care nu s-a adaptat. Unai Emery a fost dezamăgit de la început de forma fizică a celui poreclit „Pufulete” și i-a acordat foarte puține șanse, pentru ca, la finalul anului trecut să îl trimită, sub formă de împrumut, la Braga.
Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă care a avut ca scop prefațarea partidei din acest weekend, pe care andaluzii o vor susține pe teren propriu în compania lui Getafe, tehnicianul a discutat despre situația lui Rusescu. În condițiile în care numărul de meciuri din această a doua parte a sezonului va fi mult mai mic, Emery a recunoscut că românul și-ar fi găsit cu greu loc în echipă. Ca atare, a fost mult mai util atât pentru echipă, cât și pentru fotbalistul de 25 de ani să meargă la o formație la care va avea șansa să evolueze.
„Rusescu a plecat. Fiind eliminați din Cupă, avem mai puține meciuri de jucat și, deci, mai puțină nevoie de atât de mulți fotbaliști în lot. Rusescu avea nevoie să joace, să strângă minute în teren, iar aici i-ar fi fost dificil să o poată face„, a spus Emery, în cadrul unei conferințe de presă.
Sevilla are în acest moment moment 6 atacanți în lot, dar Bacca și Gameiro sunt de departe favoriții tehnicianului.
„Nu m-am dus la Sevilla ca să stau pe bancă. În Portugalia cred că pot să mă regăsesc, să revin la forma mea cea mai bună„ Raul Rusescu, după împrumutul la Braga
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER