Englezii au reacționat și încep să îl descopere cu adevărat pe Radu Drăgușin, după ce Micky van de Ven s-a rupt!

Jurnaliștii englezi au reacționat și încep să îl descopere cu adevărat pe Radu Drăgușin. Fundașul român este pe val după accidentarea lui Micky van de Ven.

Presa din Anglia s-a lămurit cu privire la transferul lui Radu Drăgușin, la Tottenham. Acesta a intrat după pauză, în minutul 49, în apărarea celor de la Spurs, după ce Micky van de Ven s-a accidentat grav.

Nota primită de Radu Drăgușin după prestația din Tottenham – Aston Villa 4-0

Radu Drăgușin a avut câteva intervenții importante în apărarea celor de la Spurs, așa că jurnaliștii de la Daily Mail l-au felicitat și i-au oferit o notă destul de mare, nota 7. Acum șansele lui Drăgușin au crescut odată cu accidentarea lui Van de Ven care joacă pe același post.

„Această accidentare îi deschide calea transferului nostru din Serie A, care trebuie să facă un pas înainte și să candideze la titularizare!”, a scris whiteheartlane.com.

O altă publicație britanică notează evoluția bună a lui Drăgușin, care a dovedit că poate fi titularizat. Cei de la Spurs Web afirmă că sportivul român a avut o repriză secundă aproape fără greșeală.

„Cel mai mare test în tricoul lui Spurs de până acum, venit într-o situație de mare presiune. Și Drăgușin a arătat că e făcut pentru așa ceva. De-abia a făcut vreo greșeală.”, precizează The Spurs Web.

Accidentarea lui Van de Ven, o șansă uriașă pentru Drăgușin să confirme la Spurs

Radu Drăgușin a primit o șansă extrem de importantă, într-un moment in care antrenorul său nu se mai baza prea mult pe serviciile acestuia. Astfel, accidentarea lui Van de Ven este o ocazie uriașă să demonstreze că se ridică la nivelul lotului lui Ange Postecoglou.

„Absența probabilă de lungă durată a lui Van de Ven înseamnă că românul trebuie să facă un pas înainte și să demonstreze că are ceea ce este necesar pentru a concura la cel mai înalt nivel”, notează Whiteheartlane.com.

Van de Ven s-a accidentat și a fost schimbat în minutul 49, după ce a resimțit probleme musculare. Accidentarea l-ar putea ține departe de teren, suficient cât Drăgușin să demonstreze că își merită locul în primul 11. Pentru Van de Ven este încă o lovitură dureroasă, după ce a mai stat pe margine timp de șase săptămâni, din cauza unei probleme la tendon.

Drăgușin, cuvinte de laudă din partea antrenorului: „S-a descurcat foarte bine”

Antrenorul celor de la Spurs, Ange Postecoglou, a remarcat evoluția lui Radu Drăgușin în cele 50 de minute jucate cu Aston Villa. Acesta afirmă că jucătorul român s-a descurcat bine, într-o partidă extrem de importantă, cu ocupanta locului 4, ultimul loc care duce în Liga Campionilor. Grație acestei victorii, scor 4-0, Spurs s-a apropiat la doar 2 puncte de Aston Villa.

„A fost excelent pentru Radu Drăgușin că a intrat. E prima dată când primeşte multe minute, și chiar într-un joc important. Cred că s-a descurcat foarte bine”, a declarat Ange Postecoglou.

Publicat: 11 03. 2024, 18:42