„Este dificil fără Mutu!”

Neliniștea pricinuită de accidentarea lui Mutu s-a instalat și ieri, dis-de-dimineață, pe culoarele de la Casa Fotbalului. Federalii au tremurat ore în șir, în timp ce așteptau vești cu rezultatele noilor investigații la care a fost supus fotbalistul. „Ferească Dumnezeu, să nu fie ceva mai grav!”, se ruga aproape în șoaptă Mircea Sandu (foto, în dreapta).

„Din câte am înțeles, nu cred că e chiar așa de rău!”, a comentat și Florin Prunea, susținut de Ionuț Lupescu: „O să fie OK! Am vorbit cu doctorul Pompiliu Popescu și mi-a spus că nu se pune problema ca această accidentare să-l țină pe Adi departe de Euro!”. „Vă spun, e deranj mare dacă nu joacă Mutu la Euro! Există un grup frumos acum la națională, de calitate, însă e greu fără Adi. Nu doar fără el, ci și fără Chivu, Lobonț sau Marica. Asta e situația în momentul de față: dacă îți lipsesc trei-patru titulari, se dă totul peste cap”, a spus „Nașul“, înviorat brusc în urma unui telefon primit de la medicul Pompiliu Popescu: „Aha! Stă cam trei săptămâni?! Deci nu e ceva mai grav. Slavă Domnului!”.

Există un grup frumos la națională, de calitate, însă, e greu fără Adi. Nu doar fără el, ci și fără Chivu, Lobonț sau Marica
Mircea Sandu – președinte FRF

Publicat: 26 02. 2008, 15:33